
Deseori adoptarea legislaţiei comunitare a provocat dispute şi nemulţumiri în rândul românilor, mulţi fiind de părere că normele U.E sunt fie neconcordante cu tradiţiile noastre, fie extrem de exigente, iar respectarea lor devine, în plus, foarte costisitoare. Există însă şi norme a căror aplicare nu permite interpretări, fiind norme clare în beneficiul populaţiei – producători şi mai ales consumatori. Una dintre acestea se referă la protecţia denumirii produselor agricole şi alimentare, prin care o specialitate tradiţională va putea fi protejată atât la nivel naţional, cât şi european, prin înregistrarea ei de către un grup de producători.
Producătorii care doresc să înregistreze o denumire de origine sau o indicaţie geografică trebuie să depună la MADR o documentaţie amplă despre produsul vizat. Aceasta cuprinde o serie de acte tehnice, precum şi un caiet de sarcini în care sunt exact precizate numele şi descrierea produsului, materiile prime folosite, metoda de obţinere şi delimitarea zonei de producere. Dacă dosarul este complet, acesta se publică pe site-ul MADR, în vederea acordării unei perioade de 60 de zile în care orice persoană fizică sau juridică legitim interesată, stabilită în ţară, îsi poate declara opoziţia faţă de cererea de înregistrare. În caz de necontestare a solicitării respective, are loc certificarea, ce se face de către un organism extern acreditat de MADR, iar tarifele de analiză a documentaţiei variază între 500 şi 1.000 de euro. Numai după obţinerea certificării produsul în cauză va primi protecţie şi implicit dreptul de a purta Logo-ul naţional, un timbru inscripţionat cu “Denumire protejată naţional”. La nivel european, acesta va fi utilizat împreună cu Logo-ul comunitar.
După dobândirea statutului de produs cu denumire protejată, orice alt producător din România care va dori să producă acea specialitate va trebui să respecte în totalitate specificaţiile din documentaţia depusă de iniţiatorii protecţiei. În acest fel sunt eliminate atât practica neloială între producători, cât şi inducerea în eroare a consumatorilor. Vor dispărea de pe piaţă produsele falsificate, slab calitative, vândute la adăpostul unor mărci de renume, iar brandurile tradiţionale vor fi protejate.
Sistemul de protecţie a denumirii nu este obligatoriu, dar este recomandat în special celor ce comercializează produsele pe piaţa comunitară.